Momentul în care am părăsit adolescența… la volan

Dacă aici mai adaug tinerețea, plus creditul dat de faptul că lucram la unul dintre cele mai mari titluri din presa auto din România, din acea perioadă… probabilitatea unui dezastru creștea exponențial.

Nu s-a întâmplat, și cred că, în mare parte, se datorează unui curs/training de conducere care a venit la momentul oportun.

Un singur exercițiu a avut darul de a mă trezi la realitate. Aveam de evitat un obstacol apărut brusc pe calea de rulare. Plecam de pe loc, acceleram până spre 90 km/h, stabilizam viteza, apoi trebuia să evit pe un culoar definit un camion gonflabil. Toate bune și frumoase, nu am atins camionul în cele 4-5 repetări efectuate… și pentru că am terminat mai devreme, instructorii ne-au dat libertatea să mai efectuăm câteva treceri, cu recomandarea de a crește treptat viteza.

La 110 km/h… talentul pe care-l aveam eu adunat în tolbă m-a ajutat să evit camionul, la 115 km/h nu m-a mai ajutat, și asta pentru că talentul s-a întâlnit cu fizica. Am repetat trecerea la 115 km/h pentru a mă convinge că nu am ratat vreun gram de talent în eschiva mea. Talentul nu mai avea nimic de-a face, fizica zâmbea sinistru.

A fost momentul în care am conștientizat că 5 km/h în plus pot face diferența dintre viață și moarte. Sunt mari șanse să zâmbești ironic citind aceste rânduri. Du-te bă cu cei 5 km/h ai tăi!!! Te așteptăm la Motorpark, avem o casă de pariuri deschisă… noi pariem pe fizică!